Drumurile publice de interes național din România vor fi monitorizate printr-un sistem de camere video și senzori, o nouă lege promulgată astăzi de liderul de la Palatul Cotroceni prevăzând un termen maxim de doi ani în care sistemul e-SIGUR trebuie să fie implementat. Noul sistem va putea semnala rapid atât încălcările legislației rutiere de către șoferi, cât și date de trafic și calitate a drumurilor.
În cadrul sistemului, autoritățile vor folosi date din sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, din registrul naţional de evidenţă a persoanelor, din registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple, din platforma informatică EUCARIS, din bazele de date ale Poliției Române privind evidența vehiculelor supuse confiscării, din bazele de date a sistemului SIEGMCR.
Prin intermediul acestui sistem, autoritățile vor putea constata dacă un vehicul circulă fără rovinietă, dacă un vehicul depășește limita maximă admisă de viteză pe un anumit sector de drum, dacă există interdicția de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, dacă se respectă culoarea roșie a semaforuui, dacă se respectă regulile de trecere la nivel cu calea ferată sau dacă există comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
CNAIR va anunța unde sunt amplasate camerele de monitorizare
Potrivit HotNews, legea prevede că sistemul poate colecta automat următoarele date de monitorizare a traficului rutier: imagini, sunete, informații privind viteza de deplasare a vehiculelor, mase și gabarit, informații privind condițiile atmosferice, semnalizarea rutieră și starea infrastructurii rutiere, precum și informații privind locul și timpul colectării. Procesarea datelor privind posibilele contravenții se va face face manual prin platformele software ale Poliției Române.
CNAIR are însă obligația de a informa public cu privire la existența mijloacelor tehnice fixe și scopul prelucrării datelor de monitorizare a traficului rutier. Totodată, amplasarea unui mijloc fix de monitorizare va trebui semnalizată de către cei de la CNAIR prin intermediul unui panou amplasat înaintea locului în care acesta se găsește.
Procesul verbal de constatare a contravenției și de aplicare a unei sancțiuni contravenționale poate fi întocmit în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se acest aspect în procesul verbal. De asemenea, nu este necesară confirmarea faptelor de către martori sau a obiecțiunilor contravenientului.
Citiți articolul original pe