Campania umanitară pentru Dragoş Iftimie dă rezultate, în urma implicării prietenilor, profesorilor şi rudelor, care au făcut cunoscută povestea băiatului. Dragos Iftimie este în clasa a XI-a la Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” şi, din anul 2007, s-a luptat cu un diagnostic prea crunt pentru un elev extrem de silitor, talentat şi cu un viitor promiţător – tumoră neuroectodermală de gradul III (cancer la nas). După ani întregi de terapii cu cobalt şi un regim alimentar strict, în 2010 boala a recidivat, iar de atunci Dragoş face chimioterapie intensiv la Cluj, unde merge singur, plin de speranţă. Cu toate acestea, tratamentul nu mai dă rezultate întrucât corpul băiatului nu mai e compatibil cu chimioterapia, iar medicii de la Cluj i-au recomandat o clinică din Germania care îl aşteaptă deja. Dragoş Iftimie are nevoie de 30.000 de euro, sumă cu care ar beneficia de o radioterapie cu protoni.
Deosebit de emoţionat, Dragoş a scris un mesaj pentru toţi cei care îl ajută cu gânduri bune şi cu încurajări venite din toate colţurile ţării. „Este incredibil ce se întâmplă, s-a ajuns foarte departe… Am văzut mesaje din toată ţara, de la Timişoara sau Satu Mare… m-am şi gândit, frate, cum le-aş putea eu mulţumi tuturor oamenilor ăstora? Am fost complet deprimat, nu credeam că mai am încotro s-o iau…. dar, acum, când văd câtă lume s-a mobilizat pentru mine, nu prea mai am chef să renunţ. Vă citesc mesajele, le dau like, sunt parte din bucuria mea de zi cu zi, aici la Cluj. Vă mulţumesc tuturor că îmi arătaţi atâta iubire. Şi eu mă gândesc la voi şi vă iubesc la fel de mult”, a spus Dragoş.
Dragoş are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Cei care doresc să doneze pentru el, o pot face în următoarele situaţii: în euro: RO69 BACX 0000 0008 7012 7002. Plătitorii vor introduce codul Swift al Bancii Unicredit (BACXROBU); în lei, contul tatălui, Iftimie Mihai : RO30RZBR0000060009080217 deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Galaţi si în contul asociaţiei părinţilor şi profesorilor de la Liceul de Arte „D. Cuclin” – Asociatia pentru Realizarea Tinerilor prin Educatie (A.R.T.E), pentru firmele care pot dona pentru acest elev. Codul de înregistrare fiscală este 31619237, iar contul RO96BACX0000 0008 7012 7001, deschis la Unicredit Ţiriac Bank, Galaţi. În acest caz, trebuie trecută pe foaia de depunere menţiunea „pentru Dragoş”.
Power SEO Verified
PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)
LavenderaNNa Verified
Misiunea noastră este de a prepara produse ...
Nici o recenzie
Galleria Creative Shop Verified
De 14 ani alegem să nu folosim termenii complicați ...
Nici o recenzie
Asociaţia club sportiv DAKIKA Verified
Viaţa înseamnă evoluţie. Dacă încetăm să mai ...
Nici o recenzie