E încă vară, e soare…e timpul să pui în practică promisiunile legate de mâncatul sănătos şi să începi să te bucuri de sezonul cald , atât cât a mai rămas din el…
Prin urmare, primul lucru care ar trebui să-l faci este să te trezeşti dimineaţă, puţin mai devreme decât de obicei – având în vedere că mai tot timpul femeile se plâng că nu au timp pentru ele, cea mai bună variantă ar fi să te trezeşti cu 30 de minute mai devreme, timp în care să ieşi la o scurtă plimbare sau să faci o scurtă activitate fizică. Ia-ţi porţia săptămânală de vitamina D, făcând exerciţii în aer liber. Profită de momentele de relaxare, în care stai întinsă pe şezlong, la soare, pentru a face şi câteva mici exerciţii. Dacă nu ai dispoziţie necesară, obişnuieşte-te, măcar 15 minute dimineaţa, pe răcoare, să alergi cu tălpile desculţe, prin nisip. Profită de vremea frumoasă de afară şi treci printr-un parc, în drum spre casă, să petreci cinci minute între flori sau mergi la plantat de copaci cu ONG-uri. Pentru că ne-am obişnuit cu aceleaşi feluri de mâncare la micul dejun, nu face nimic dacă te inspiri din bucătăria internaţională şi schimbi meniul săptămânal. Poţi începe de exemplu, cu clasicul porridge – fulgi de ovăz cu lapte, la care adaugi, în funcţie de preferinţe, fructe de sezon. Mănâncă nuci! Nucile conţin o cantitate suficient de mare de antioxidanţi. E bine să nu fie consumate în mod exagerat, şapte nuci pe zi sunt suficiente. Pentru o combinaţie plină de energie, amestecă nucile, măcinate înainte, cu un smoothie de banane ce presupune un răsfăţ culinar. Îţi plac gustările? Când vine vorba de ele, s-a constatat că nu contează ce mănânci, ci mai ales când mănânci.Studii efectuate în SUA au arătat că cei care ţineau diete, dar serveau o gustare după-amiaza, se chinuiau mai bine de un an să slăbească, faţă de cei care mâncau anumite gustări înainte de prânz. De aceea e bine să tratezi foamea între mese cu batoane de cereale.
Din obiceiurile sănătoase de vară…
Altii au citit si...
Vernisajul fotoexpozitiei „Galatii prin obiectivul fotografilor George si Jean Maksay”
Vernisajul fotoexpoziţiei intitulate „Galaţii prin obiectivul fotografilor George şi Jean Makşay” va avea loc joi, 29 noiembrie, ora 12.00 la Muzeul „Casa Cuza Vodă”. Evenimentul este organizat de Muzeul de Istorie Galaţi şi va reprezenta o incursiune în universul citadin al Galaţiilor primei jumătăţi a secolului al XX-lea prin intermediul imaginilor. Astfel, sunt aduse în atenţia publicului repere edilitare, socio-economice sau culturale – mărturii reale ale trecutului în prezentul comunităţii acestei urbe. De asemenea, această incursiune este facilitată şi de profesionalismul cu care fotografii George şi Jean Makşay (tată şi fiu) au surprins, între anii 1895 şi 1973, cu ajutorul obiectivului lor piesaje, monumente istorice şi arhitecturale locale. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail
Concert Ruby@Vanity, 22 martie
Dupa ce a patruns in mintile tuturor barbatilor din Romania cu aparitia sa incendiara intr-o celebra revista dedicata domnilor si a rupt topurile nationale si internationale cu hitul „Stinge lumina”, Ruby vine vineri, 22 martie pe scena de la Vanity. Pe numele sau adevarat Claudia, artista vine sa incante publicul cu hitul sau “Stinge lumina” dar si alte melodii cunoscute precum “Touch Me” sau “Miracle of Love”. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail

Targ de Sfantul Andrei, in parcul Tiglina I
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2013, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, sub egida Consiliului Judeţului Galaţi, împreună cu Primăria Municipiului Galaţi organizează cea de-a XIII-a ediţie a „Târglui de Sfântul Andrei” având ca locaţie „Aleea pietonală şi Parcul Ţiglina I” (str. Brăilei). Cei mai valoroşi creatori populari din ţară vor fi prezenţi la standurile târgului gălăţean, organizat pe domeniile: olărit, cioplit în lemn, curelărie, ouă încondeiate, măşti populare, ţesături tradiţionale, precum şi icoane, împletituri din răchită. La această ediţie vor participa şi meşteri cu produse culinare tradiţionale. La fel ca şi în ediţiile anterioare, târgul se doreşte o alternativă viabilă, precum şi o veritabilă şcoală de formare a gustului pentru frumos, oferită tuturor gălăţenilor, tineri şi vârstnici deopotrivă. El se adresează în special oamenilor pentru care tradiţia noastră populară este un domeniu încă necunoscut, cu toate că a oferit dintotdeauna şi oferă şi acum un bogat material de documentare privind obiceiurile şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 12.00 şi va continua cu un concert de promenadă şi spectacol folcloric. Invitat special Ansamblul folcloric „Tălăncuţa” din Republica Moldova. Program artistic: Vineri, 29 noiembrie: 8.00 – 9.00 Amenajarea standurilor împreună cu […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail
Concert de JAZZ @ Scena Cafe, 3 februarie
Scena Cafe din Galati ne asteapta la o seara de jazz saptamana aceasta, vineri, 3 februarie de la ora 20:00, cu ocazia unui concert intitulat: „An old winter ballad”. In incinta Scena Cafe, in 3 februarie, incepand cu ora 20.00, Pedro Negrescu va fi acompaniat de bunul lui amic Daniel Csikos la pian si de Ana Maria Galea ca interpreta vocala. Cu siguranta aceasta seara va fi mai mult decat speciala, asa ca va asteptam cu drag. Pedro Negrescu, binecunoscut publicului romanesc de jazz ca un valoros basist al acestui gen, este un artist complex fiind in acelasi timp profesor, instrumentist, regizor muzical si dirijor de muzica clasica. A simtit inca din primul an de studentie la Conservatorul din Bucuresti ca jazz-ul i se potriveste ca o manusa si a reusit sa se familiarizeze foarte repede cu el, ajungand in scurt timp sa colaboreze cu cei mai importanti muzicieni de jazz din Romania: Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Johnny Raducanu, Dan Ionescu, Nicolae Simion, Anca Parghel, Ion Baciu Jr., Dan Stefanica. A cantat si cu interpreti straini precum Rick Condit, Armen Donelian sau cantareata austriaca de jazz Elly Wright. Pedro este un reprezentant insemnat al jazz-ului romanesc la concertele si festivalurile […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail
350 de ani de la moartea lui Blaise Pascal
“Fericirea nu-i nici în afara noastră, nici în noi, ci în Dumnezeu, fie că-i din afară, fie că-i din noi” – Blaise Pascal, Cugetări Astăzi se împlinesc 350 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui matematician, fizician şi filosof francez Blaise Pascal. Figură marcantă a filosofiei franceze şi un important om de ştiinţă, Pascal devine foarte pasionat de religie şi în ultima parte a vieţii îşi canalizează toată energia pentru a-l elogia pe Dumnezeu în scrierile sale. Blaise Pascal s-a născut pe data de 19 iunie 1623, la Clermont, în Franţa. De mic, Pascal dovedeşte înclinaţii spre matematică şi la vârsta de doar 12 ani calculează că suma unghiurilor dintr-un tringhi este de 180 de grade. Şase ani mai târziu, Pascal construieşte prima maşină de calculat. Apoi, starea sa de sănătate de înrăutăţeşte brusc iar la vârsta de 24 de ani suferă de o paralizie parţială. Chiar şi aşa însă, Pascal face noi descoperiri în matematică, precum Teoria Probabilităţilor sau Triunghiul lui Pascal. Începând cu vârsta de 27 de ani devine pasionat de religie şi începe să studieze temeinic creştinismul. Cu timpul însă se îndepărtează de Dumnezeu, pentru ca, în ultimii ani ai vieţii, să îl redescopere. În […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail

Expoziție de icoană și fotografie ”Tradiții Pascale”, pe 7 aprilie
Marti, 7 aprilie 2015, incepand cu ora 12:00, Centrul Cultural “Dunărea de Jos” din Galati, str. Domneasca nr. 61, organizeaza vernisajul expoziției de icoană și fotografie ”Tradiții Pascale”. Evenimentul isi propune sa valorifice si sa evidentieze patrimoniul cultural material prin intermediul icoanelor si fotografiilor cu tematica religioasa si etnografica si sa mentina diversitatea culturala prin promovarea obiceiurilor stramosesti autohtone, si a traditiilor specifice sarbatorilor pascale. In cadrul expozitiei vor putea fi admirate fotografii si icoane pe sticla din colectia Centrului Cultural “Dunărea de Jos” si din colectia pictorilor Ina Diana Panamarciuc si Georgiana Pasnicu. Manifestarea cuprinde si o lansare de carte. Cu acest prilej va avea loc lansarea cărții ”Icoana pe sticlă. Istorie, artă și tradiție”, autor Ștefan D. Gheorghe. Programul artistic va fi sustinut de elevii clasei de Canto Muzica Populara, profesor Camara Velicu. Lucrarea constituie ABC-ul tehnicii pictării icoanelor pe sticlă și se adresează celor care doresc să se inițieze în această artă tradițională, de un farmec aparte. Ineditul lucrării constă în faptul că autorul Ștefan Gheorghe a sintetizat arta icoanelor pe sticlă, prezentând totodată un minicatalog cu 43 de iconari pe sticlă contemporan. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail