Cum îți dai seama că ai ajuns victima unei înșelătorii romantice online. Semnele evidente care trebuie să te pună în gardă

Iubirea nu are limite când vine vorba de vârstă, religie sau distanță, iar în era internetului relațiile la distanță au prins avânt deoarece comunicarea a devenit infinit mai ușoară.

Numeroase povești de dragoste încep online, totul pleacă de la un mesaj pe Facebook sau pe Instagram. Dacă nici bariera lingvistică nu e o problemă, totul poate merge ca pe roate.

Nu degeaba există expresiile ”cu capul în nori” sau ”dragostea e oarbă”. Când relațiile sunt la început și totul pare roz pur și simplu nu vedem posibilele semne ce ne transmit că ceva e în neregulă. Se aplică inclusiv când suntem în aceeași casă cu omul respectiv, deci riscurile sunt cu atât mai mari când persoana iubită este în partea cealaltă a globului și când comunicarea se face doar online.

Din nefericire, mulți profită de aceste situații. Se dau drept altcineva, ni se bagă pe sub piele, iar apoi ajung la scopul inițial: să câștige bani. Poveștile sunt mereu dramatice, iar oamenii cu suflet bun vor sări adesea să ajute, fără să se gândească că există o posibilitate să fie trași pe sfoară. Realizează prea târziu, când persoana din spatele calculatorului devine brusc de negăsit, iar banii din cont au dispărut.

Înșelătoriile romantice au atins un nivel record al pierderilor financiare cauzate victimelor – ridicându-se la 304 milioane de dolari în 2020, cu o creștere de circa 50% față de 2019, potrivit consumers.ftc.gov.

Cel mai adesea escrocii vor spune că trebuie să călătorească mult în interes de serviciu, alegând joburi care se pretează poveștii.

Cele mai invocate meserii:

  • Muncitor pe o platformă petrolieră
  • Militar
  • Medic ce activează într-o organizație internațională

După ce escrocul stabilește o relație și face tot posibilul să insufle încredere, vine momentul în care cere bani. Pretextele comune:

  • Plata unui bilet de avion sau alte cheltuieli de călătorie
  • Intervenții chirurgicale sau alte cheltuieli medicale
  • Taxe vamale
  • Datorii la jocuri de noroc
  • Plata vizei sau alte documente necesare călătoriei

Cum să nu te lași înșelat

În astfel de situații, cel mai bine este să nu trimiteți bani sau cadouri unei persoane pe care nu ați întâlnit-o niciodată personal. De asemenea, în funcție de povestea servită, puteți căuta foarte simplu pe internet ”escroc militar SUA”. Mulți trimit pur și simplu texte găsite online, fără să facă minimul de efort de a inventa noi replici.

Mai mult, de multe ori pozele nu sunt reale. În spatele bărbatului cu pătrățele și mușchi poate fi un vârstnic din India, așa că ideal ar fi să salvați imaginea și să o căutați pe Google. S-ar putea să vă ducă direct la persoana reală.

Cei mai mulți folosesc mai degrabă site-uri de dating deoarece consideră că acolo găsesc o pradă mai sigură. Oamenii care se înscriu pe matrimoniale chiar asta caută, relații. Un alt semn de întrebare poate să vină din declarațiile de dragoste făcute prematur. Cu toate că ne dau fluturași în stomac, realist vorbind, un om nu își poate mărturisi iubirea după o săptămână de discuții online. Desigur, doar dacă urmărește să ajungă cât mai repede la partea din plan în care cere bani.

Dacă ați plănuit de mai multe ori să vă vedeți în realitate, dar mereu a apărut o problemă, s-ar putea să fiți pe punctul de a pica în plasă.

15 întrebări pe care să le puneți pentru a identifica un escroc

1. Unde ai crescut?

2. La ce școală ai mers?

3. Îl cunoști pe X? (Mulți vor pretinde că aveți o cunoștință comună)

4. Mai ai și alte prenume? (Mulți vor alege un nume foarte comun)

5. Cum este familia ta?

6. Care este restaurantul tău preferat din oraș?

7. Ce obișnuiai să faci când erai copil?

8. Pot să te sun acum?

9. Putem să vorbim pe video call?

10. Cum decurge o zi din viața ta? (De exemplu, dacă susține că este militar, s-ar putea să nu știe să ofere detalii realiste)

11. Ce joburi ai mai avut?

12. Ce conturi de social media mai ai?

13. Poți să îmi arăți poze cu tine de când erai mic?

14. Când ne putem întâlni față în față?

15. Cine e cel mai bun prieten al tău și cum v-ați cunoscut?

Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola