Concursuri cu premii, spectacole, pentru cei mici, de 1 iunie

Pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, la Galaţi, sunt programate manifestări speciale dedicate tuturor copiilor indiferent de vârstă, printre care concursuri cu premii, spectacole, întreceri sportive, ateliere de creaţie şi concerte, care vor avea loc pe faleza superioară a Dunării şi în Parcul ”Viva”.

1-iunie-440x440

Manifestările de 1 iunie îi vor avea ca invitaţi speciali, anul acesta, pe Andra şi Radu Gogan, doi copii români care au intrat în Cartea Recordurilor de 3 ori până acum. Andra şi Radu îi vor încânta pe copiii din Galaţi cu un show unic de muzică şi divertisment. Andra (13 ani) şi fratele ei, Răzvan (10 ani) au o cariera de peste 6 ani în domeniul divertismentului pentru copii. Sunt menţionaţi de trei ori în Cartea Recordurilor: Andra pentru cel mai lung concert live susţinut de un copil, Răzvan pentru cea mai tânără persoană care a ocupat funcţia de şef al statului, fiind învestit preşedinte pentru o zi, pe 1 iunie 2007, iar împreună, pentru cele mai multe CD-uri cu muzică din lume, lansate de doi copii (16 la momentul în care au intrat în Cartea Recordurilor). Andra Gogan dă voce şi cunoscutelor personaje Disney: Doctoriţa Pluşica şi Prinţesa Sofia (Frozen). Programul manifestărilor de 1 iunie 2015, care vor avea loc în Parcul Viva, începe la ora 16.00 cu Ateliere creaţie Fundaţia A.R.I.P.I., şcoala de Film şi Televiziune, după care vor urma demonstraţii aeromodele şi teatru interactiv – Palatul Copiilor, expoziţie păpuşi şi workshop.
Totodată, pe Faleză (zona Parcului Viva), între orele 16.30 şi 17.00, va avea loc Crosul copiilor (concurs cu premii), la 17.00 -Intro cu Disney Kids, Andra şi Răzvan Gogan, Cătălina Moise, Hansel şi Gretel – spectacol păpuşi Trupa ”Gepetto” Bârlad, Concert Deepcentral, Şcoala de dans sportiv ”Dance Energy” Iaşi, iar de la ora 19.00- muzică şi dans popular Ansamblul ”Doiniţa Covurluiului” Galaţi. La ora 19.25-Scandal la bal, un spectacol muzical pentru copii, la 20.20 Musicalul ”Personajele evadează” susţinut de Grupul ”Voces” Galaţi, urmat la ora 20.45 de un Recital Andra Gogan.
În continuare, de la ora 21.00-Latino Dance Gabi Lupu ”Cien por Cien Latino” & Sueno Dance şi Concert Akcent. Manifestările se vor încheia cu un show de lasere.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

powerseo galati
0
prinGalati Adaugat de prinGalati

Power SEO Verified

PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola