Casa de Cultură a Sindicatelor vă pregătește, până la sfârșitul anului, nenumărate surprize, cu ocazia împlinirii a 43 de ani de la înființare. Una dintre ele este dedicată iubitorilor de dans și nu numai. Sunteți invitați la prima ediție a Concursului Național de Dans „Galatz Fest Dance” din cadrul proiectului „Constelații Dunărene”, care va avea loc vineri, la sala instituției menționate, începând cu ora 13.00. Festivalul se adresează tinerelor talente, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Veți avea ocazia de a vedea pe scenă participanți care vor da ce au mai bun din ei, din mai multe zone ale țării, precum: Galaţi, Constanţa, Piteşti, Tecuci, Paşcani, Ploieşti, Brăila, Vaslui, Râmnicu Sărat și Smârdan. Din program: ora 13.00 – desfăşurarea concursului, ora 16.00 – spectacole de dans cu invitaţi surpriză, ora 17.00 – gala de decernare a premiilor.
Printre invitații surpriză, se numără artiștii de la grupul „Ancanta”, „Beja Flor”, „Sporting Club”. De asemenea, vor susține momente artistice și un grup de elevi de la Fundația „Împreună” și de la Școala Nr.2. Recitalul va fi încheiar cu un spectacol oferit de membrii Ansamblului „Estrada Copiilor” de la Casa de Cultură a Sindicatelor Galați. Prezentatoarea evenimentului va fi scriitoarea Angela Baciu. La concurs, intrarea este liberă.
Concursul National de Dans „Galatz Fest Dance”
Altii au citit si...
Teatru 3D pentru copii Tovarasul de drum de Hans Christian Andersen
Casa de Cultura a Sindicatelor 1 aprilie, orele 09:30 si 11.00 3 aprilie, orele 09:30, 11:00 si 13:00 Pret bilet: 15 lei Teatru 3D pentru copii Tovarasul de drum de Hans Christian Andersen, prezintă o poveste dintr-o ţară îndepărtată, unde locuia Johannes, un tânăr care şi-a pierdut părinţii, hotărând să plece în lume ca să-şi afle norocul….astfel că întâlneşte un tovarăş de drum care-l ajută să-şi îndeplinească toate visurile. Acestă poveste simplă, jucată de marionete clasice, este prezentată într-un decor modern, realizat 3D, proiectat pe un ecran special de cinema şi care poate fi văzut cu ochelari cu lentile colorate. Toate efectele şi amestecul de marionete cu imaginile 3D face ca totul să arate magic şi poartă spectacolul într-un univers la moda azi atât pentru copii cât şi pentru adulţi… Realizatorii spectacolului se mândresc cu faptul că au format prima echipă din lume ce a pus în scenă un spectacol multimedia 3D stereoscopic cu imagini care se derulează pe un ecran trasparent de tip tull în spatele căruia, într-o lumină specială, evoluează o poveste cu marionete la fire medii. Tovarăşul de drum este o experienţă unică ce conjugă teatrul şi filmul, marionetele cu imaginile 3D, vocea artistului păpuşar cu coloana […]

Expoziţia „Nicolae Rainea la ceas aniversar” la Muzeul de Istorie
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi vă invită miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 1200 la vernisajul expoziţiei „Nicolae Rainea la ceas aniversar”. Expoziţia este o invitaţie lansată publicului gălăţean de a realiza o incursiune în universul performanţei sportive a marelui cavaler al fluierului, Nicolae Rainea, cel mai bun arbitru al tuturor timpurilor. Palmaresul „locomotivei din Carpaţi”, cum a fost supranumit Nicolae Rainea, este impresionant: a arbitrat finale în şase competiţii fotbalistice diferite precum Campionatul European, Cupa Campionilor, Supercupa Europei, Cupa UEFA, Cupa Balcanică, Cupa României, 145 de meciuri internaţionale şi 267 de jocuri din campionatul intern de fotbal. Evenimentul va avea loc la secţia Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, str. Domnească, nr. 25. Organizator expoziţie: documentarist Adrian Zăinescu.

Eveniment la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galaţi vă invită vineri, 23 septembrie 2016, ora 13.00 la expunerea cu tema „Doctor Alexandru Carnabel – Personalitate de seamă a chirurgiei romaneşti”. tatea desfăşurată de Alexandru Carnabel în oraşul Galaţi ca: medic primar şi chirurg şef al Spitalului „Sfântul Spiridon” Galaţi (1903 – 1924), medic şef al Spitalelor din Galaţi înfiinţate de Crucea Roşie (25 august – 25 decembrie 1916), preşedinte al Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci din Galaţi şi judeţul Covurlui, preşedinte al Comitetului Societăţii Naţionale „Crucea Roşie” – Filiala Galaţi, preşedinte al Societăţii Medicale din Galaţi, membru fondator al „Cercului Cultural” şi membru al comitetului de iniţiativă care a înfiinţat „Universitatea Populară”. Evenimentul se va desfăşura la Muzeul „Casa Cuza Vodă” (str. Al. I. Cuza, nr. 80), secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Sunteti invitati la Noaptea Muzeelor
În noaptea de 18 spre 19 mai 2013, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va marca, alături de mai multe instituţii de cultură din România şi Europa, acţiunea intitulată „Noaptea Muzeelor”, manifestare al cărei scop este acela de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor în atmosfera nopţii. ”Noaptea Muzeelor” este o manifestare europeană, iniţiată în anul 2005, prin care publicul larg are posibilitatea să viziteze muzeele într-un mod inedit – noaptea. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, alături de Consiliul Judeţului Galaţi, va participa la această iniţiativă europeană având un program special pentru această acţiune: muzeul va fi deschis până la ora 02.00 noaptea, intrarea fiind gratuită pentru toţi vizitatorii. Gălăţenii pot redescoperi la muzeul gălăţean, în Noaptea Muzeelor, următoarele expoziţii: „Viaţa în pădure”, „Gândacii-uriaşii insectelor” şi „Minerale şi cristale”. De asemenea, Acvariul instituţiei îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor, în acestă noapte specială fiind vernisată de la ora 20.00 microexpoziţia „Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii”, manifestare care tratează semnificaţia celor mai importante reglementări legislative pentru conservarea peştilor. Pe lângă spaţiul public al Acvariului, şi în acest an, de Noaptea Muzeelor, publicul va ocazia să viziteze şi […]

Expoziţia de pictură-grafică ,,Pas în doi”, la Muzeul de Artă Vizuală
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi ii invita pe cei pasionati de pictura la expoziţia de pictură-grafică „Pas în doi” a artiştilor Irina Panţiru şi Gheorghe Miron. Expozitia poate fi vizionata pana la data de 15 noiembrie 2015. Irina Panţiru s-a născut pe 23 octombrie 1992 şi a absolvit anul acesta, Facultatea de Arte și Design (secţia Pictură de Şevalet), Universitatea de Vest Timişoara, la clasa profesorului Dacian Andoni. „Cred cu tărie și afirm că Irina are toate calitățile ce-i sunt necesare pentru a deveni, așa cum spune de fiecare dată, fără să ezite, cel mai mare pictor”, sustine pictorul Gheorghe Miron. Gheorghe Miron s-a născut pe 12 aprilie 1958 şi a absolvit în 1982, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Artă Monumentală-Restaurare, la clasa profesoarei Rodica Lazăr. În prezent este muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. „În faţa creaţiei lui Gheorghe Miron devenim miopi cu toţii. Facem o plecăciune instinctivă şi tot la fel ne apropiem şi mijim ochii să dibuim ce a pus pictorul în lucrarea sa.”, spune criticul de artă Marius Tiţa.

Săptămâna Mondială a Alăptării la Hyperclinica MedLife Galați
Hyperclinica MedLife Galați susţine alăptarea naturală şi vine în întâmpinarea nevoilor mămicilor și viitoarelor mămici care îşi doresc să alăpteze, organizând o serie de acţiuni prin care să le ajute să depăşească provocările care apar în procesul alăptării. Astfel, joi, 7 august, începând cu ora 10:00, mămicile şi viitoarele mămici sunt invitate la seminarul interactiv cu tema „Alăptarea, o experienţă unică pentru mamă şi copil”, susţinut de Dr. Dana Mihalache, medic specialist pediatrie, Hyperclinica MedLife Galați. Seminarul se va desfăşura în cadrul Hyperclinicii MedLife Galaţi de pe strada Iacob Lahovary, nr. 4-6, iar participarea este gratuită. În cadrul seminarului, mămicile şi viitoarele mămici vor afla lucruri interesante despre avantajele alăptării, când şi cum este bine să alăpteze, poziţiile optime în timpul alăptării, dificultăţile care apar în perioada alăptării. Totodată participantele la eveniment vor învăţa ce ar trebui să facă în cazul „grevei suptului”, când au probleme cu sânii, dar şi multe alte lucruri utile. Pentru a participa la seminar, mămicile trebuie să se înscrie telefonic la numerele 0236/495.292 sau 0753.53.53.22 sau să trimită un e-mail cu titlul „Seminar alăptare” la adresa galati@medlife.ro şi să precizeze numele, prenumele şi un număr de telefon. Mai mult, pe tot parcursul lunii august, Dr. […]