Concurs „Măcin XC 2015” si Macin Cross

Biciclistii sunt invitaţi la concursul de mountain-bike, „Măcin XC 2015”, care se va desfăşura la data de 6 iunie 2015, în Munţii Măcinului, cu startul în apropierea localităţii Greci (judeţul Tulcea), organizatorii de la Asociaţia BikeWorks pregătindu-le competitorilor, susţinătorilor şi spectatorilor un eveniment deosebit.

Noutatea consta in adaugarea pe langa Măcin XC a competitiei de alergare montana Macin Cross – un cross montan de 12km. Organizarea unei competitii de alergare va fi o noutate, insa noul format va fi cu adevarat distractiv. Cross-ul se va desfasura concomitent cu concursul de MTB (plecare decalata), iar traseul lui se va desfasura pe o buna si frumoasa bucata din traseul de MTB Elite. Vor exista categorii si premiere separata, toate detaliile urmand a fi postate pe site-ul de concurs mxc.bikeworks.ro. Va fi organizata si o cursa a copiilor, KIDS RACE,  in paduricea din zona de start/ finish, inscrierea la cursa fiind facuta online sau la fata locului, imediat dupa startul competitiei principale. Parintii sau tutorii legali vor trebui sa semneze inscrierea, iar cursa va fi realizata pe un traseu off-road scurt, in ture, in functie de varsta concurentilor inscrisi. CASCA este obligatorie si pentru copii!

Taxa de participare la „Măcin XC 2014” si Macin Cross este de 50 lei pana pe 15 mai si 60 lei intre 16 si 29 mai (cand se inchid inscrierile online), iar la fata locului se mai pot inscrie maxim 25 concurenti cu 85 lei. Numarul participantilor NU este limitat.

Sunt două trasee de concurs, unul de 35 de km pentru amatori şi unul de 45 de km pentru elite, în cea mai spectaculoasă zona a Munţilor Măcin. Traseu Amatori nu este foarte solicitant fizic are o tehnicitate usoara-medie, cea mai dificila parte a lui fiind urcarea de aprox. 6km lungime, la 3km dupa start, apoi urmand un traseu valonat ce merge pe creasta principala a Macinilor. Traseul se termina cu o coborare lunga de aproximativ 9km din varful muntilor, prin localitatea Greci pana la iesirea din aceasta, iar dupa alti 3km de fals-plat, e gata).

Traseu Elite are 3 urcari care-ti lasa sufletul in urma si 3 coborari spectaculoase dar si periculoase. Daca prima urcare este aceeasi cu cei de la amatori, urmatoarele doua (mai ales ultima – cariera) doar cei mai buni le pot urca pe bicicleta. Nu va lasati inselati de faptul ca traseul este scurt, ganditi-va doar ca nu prea aveti zone de odihna pe acesti 45 de km). La amandoua traseele (mult mai mult procentual la cel de Elite) vor fi portiuni de piatra si bolovanis. De asemenea zona este faimoasa pentru „coltii babei”, fructul ascutit al unei plante care face sita camerele. Organizatorii recomanda sa va dotati cu lichid anti-pana, eliminand astfel cea mai mare parte din ele.

Traseul Macin Cross, de 12 km, nu este foarte solicitant fizic, are o tehnicitate usoara-medie, cea mai dificila parte a lui fiind prima urcare de dupa start, apoi urmand un traseu valonat ce merge pe creasta principala a Macinilor. Traseul se termina cu o coborare destul de accidentata pe alocuri (pietre) pana la iesirea din padure, la baza muntilor, iar dupa alti 3km de plat ajunge inapoi la start, unde se termina concursul. Pachetul de concurs include: numar de concurs, cronometrare, cupon catering, puncte alimentare pe traseu, diploma de participare, medalie finisher (pentru cine termina cursa) si tricou de bumbac personalizat. Pentru a evita „marimile gresite”, anul acesta nu veti mai putea achizitiona tricouri tehnice de ciclism personalizate MXC in cadrul pachetului de inscriere, dar va fi un numar de tricouri (dupa buget) disponibile pt. achizitionare, la fata locului la un stand separat de inscriere. In functie de darnicia sponsorilor, pe langa diplome, medalii si trofee, se vor acorda produse si alte premii (cash doar la categoria Elite).

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

powerseo galati
0
prinGalati Adaugat de prinGalati

Power SEO Verified

PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola