Colaborarea dintre Șantierul Naval Damen Galați și Fundația Inimă de Copil

Toamna se numără bobocii dar și rezultatele colaborării dintre Șantierul Naval Damen Galați și Fundația Inimă de Copil.

Înaltă, sfioasă și slăbuță, Adriana este o fetiță de 14 ani care tocmai a intrat în clasa a VIII-a. Familia din care provine are foarte puține posibilități financiare pentru a o susține pe ea și frații ei la școală. Sunt 7 copii și locuiesc într-un sat aproape izolat din județul Galați. Acum câțiva ani, fratele mai mare al Adrianei a terminat clasa a VIII-a în sat șef de promoție. Dar nu i-a fost de folos. Și pentru că părinții nu au avut cu ce să îl sprijine pentru a-și continua studiile, acesta a abandonat visul său de a merge mai departe la liceu și la o facultate. Acum, lucrează în gospodărie, alături de părinți pentru visul Adrianei: “Visez să intru și să pot termina liceul, vreau sa merg la facultate!” Adriana este unul dintre copiii cu rezultate foarte bune la școală pe care Fundația Inimă de Copil și Șantierul Naval Damen Galați i-au susținut cu burse speciale în acest an și acest lucru a însemnat o mare diferență în viața ei.
La începutul anului 2015 Șantierul Naval Damen Galați a decis să susțină unul dintre cele mai importante proiecte ale Fundației Inimă de Copil. Astfel, Îmbunătățirea accesului la educație al copiilor și prevenirea abandonului școlar pentru copii din județul Galați sprijină copiii din clasele I – VIII, proveniți din familii aflate în dificultate. Programul a pornit de la experiența anterioară a organizației în proiecte sociale, colaborarea pe termen lung cu sponsorul și înțelegerea profundă a problemelor familiilor cu venituri extrem de reduse. Pentru că abandonul școlar afectează 1 din 4 copii, cu o rată mai mare în mediul rural, copiii  sprijiniți au fost cei cărora dreptul la educație, la o familie, la dezvoltare și construirea unui viitor le este pus în pericol. În cursul anului 2015, datorită acestei colaborări, 140 de copii au avut șansa continuării educației școlare, obținerea unor burse de studiu pentru 20 dintre ei, dezvoltarea prin activități nonformale, creșterea semnificativă a calității vieții prin asigurarea unei mese calde, a rechizitelor și a nevoilor de bază. 75% dintre copii susținuți au fost din mediul rural, din 17 localități din județul Galați (Șendreni, Piscu, Tudor Vladimirescu, Liești, Slobozia-Conachi, Pechea, Costache Negri, Grivița, Țepu, Buciumeni, Cavadinești, Vânători, Odaia Manolache, Nămoloasa, Galați, Tecuci, Frumușița). Deși inițial proiectul își propusese să susțină 120 de copii, până la acest moment 140 de copii au beneficiat deja de el.
Proiectul este unic, prin dimensiunea sa la nivelul județului și eficiența în îmbunătățirea accesului copiilor la educație și creșterea calității vieții lor.
Motivele începerii proiectului sunt dificultățile cu care se confruntă copiii din județul Galați, beneficiari ai serviciilor sociale ale Fundației Inimă de Copil în continuarea școlii, ceea ce are un impact major asupra viitorului și calității vieții lor. Datorită proiectului peste 90% dintre cei 140 de copii susținuți și-au continuat școala.  Pentru toți copiii a reprezentat șansa dezvoltării lor personale și a unor condiții mai bune de a-și continua școala. În desfășurarea proiectului au fost implicate și 500 ore voluntariat din partea a 14 voluntari, cărora le mulțumim pentru timpul, dragostea și energia cu care au ales să se implice pentru copii care aveau nevoie de acest ajutor.</>
damen-fundatia-inima-de-copil2

„Ni se pare esențial pentru copii și o mare investiție în viitorul nostru, al tuturor, să asigurăm dreptul și șansa copiilor, a tuturor copiilor, la educație, indiferent de cât de modestă este familia din care provin. Drumul educației pentru unii copii de multe ori se încheie tragic și mult prea devreme, din cauza sărăciei. Vrem să oferim copiilor șansa să devină viitorii instalatori, tâmplari, ingineri, medici, laureați de premiu Nobel, să își atingă propriul potențial cu care au fost dăruiți…” – Anna Cristina Burtea, Director executiv Fundația Inimă de Copil
Ambii parteneri au fost conștienți de problema continuării educației pentru copii din familii în dificultate, mai ales pentru cei din mediul rural și din cartierele mărginașe ale orașelor.
Managementul Șantierului Naval Galați a înțeles nevoia acută de masuri urgente pentru susținerea accesului copiilor la educație în județul Galați cât și faptul că acest proiect este integrat într-un program pe termen lung al organizației, contribuind la obiective de termen lung: împlinirea potențialului fiecărui copil prin accesul la educație și schimbarea de mentalități în comunitate. Implicarea unuia dintre cei mai importanți lideri ai industriei gălățene, Șantierul Naval Damen Galați, în proiecte de responsabilitate socială a crescut din ce în ce mai mult în ultimii ani încât asocierea companiei în proiecte ce sprijină educația și zone vulnerabile ale societății alături de cele care susțin performanța, poate să devină un standard și un model de cooperare între societatea civilă, organizații și companii importante din industria locală.
Trăinicia proiectelor derulate împreună cu Fundația Inimă de Copil, atât cele care susțin educația copiilor cât și cele dedicate zonelor vulnerabile ale societății este dovedită prin realizările vizibile înregistrate. Strategia de responsabilitate socială a Șantierului Naval Damen Galați se înscrie cu succes în acțiunile implementate la nivelul Grupului Damen în acest sens vizând o colaborare profundă între societatea civilă, organizații puternice și actori importanți ai industriei locale.” Corina Pîrvu, Departament Relații Publice Șantierul Naval Damen Galați
Ne-am bucura dacă modelul liderului din industria gălățeană ar fi preluat de mai multe companii din Galați și județele învecinate. Cea mai simplă facilitate fiscală acordată de statul roman, reprezentată de legea sponsorizării și direcționarea a 20% din impozitul pe profit ar putea să ajute societatea civilă și proiectele din comunitate într-un procent mult mai ridicat. Într-o societate dezvoltată este considerat normal ca în momentul în care activezi și câștigi cu ajutorul comunității din care faci parte, să investești o parte din câștig în dezvoltarea acesteia. Astfel de proiecte fac viitorul care începe azi o lume mai buna pentru copiii noștri. Chiar dacă această facilitate fiscală în România nu este 100% folosită rezultatele sunt vizibile. Imaginați-vă cum ar arăta societatea în care trăim dacă măcar 50% dintre companii ar direcționa impozitul pe profit către susținerea unei cauze …” Amalia Ene, Responsabil comunicare și strângere de fonduri
Conform datelor ANAF din 2013, 191.691 de societăți comerciale au înregistrat profit în România. Dacă toate acestea ar fi direcționat către sectorul nonprofit suma maximă prevăzută de lege – până la 2,3 miliarde de lei (525 milioane de euro) – ar fi putut susține domenii cheie
precum serviciile sociale, mediul și educația. Totuși, doar 16% dintre societățile comerciale au ales să folosească facilitatea fiscală prevăzută în Legea Sponsorizării, suma distribuită către ONG-uri fiind de 523 milioane de lei (118 milioane de euro), adică doar 22% din potențialul maxim.
Acțiunile comune ale Fundației Inimă de Copil și Șantierului Naval Damen Galați sunt un model eficient de îmbunătățire a accesului copiilor la educație, creștere a calității vieții lor și egalitate de șanse prin servicii sociale în mediul urban și rural. Nu în ultimul rând, sunt un model de bună practică ce poate fi cu ușurință replicat.
Sentimentul de solidaritate, încredere, ideea ca unirea forțelor poate duce la un rezultat, la o schimbare, pe care au trăit-o copiii, familiile, cadrele didactice, persoanele din comunitate, voluntarii implicați, angajații companiei, donatorii organizației dau încredere companiei și organizației în misiunea pe care și-au propus-o.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola