Odată cu Ziua Mondială a Sănătății Orale (20 Martie), a fost lansata și noua ediție a campaniei naționale Zâmbește România.
Anul acesta, cei trei pași esențiali pentru o mai bună igienă orală sunt promovați prin îndemnul „Inspiră România să zâmbească sănătos!”. Pentru că cei din jurul nostru au nevoie, din când în când, de un model care să îi inspire în respectarea celor trei reguli de bază pentru o sănătate orală: periajul dinților de două ori pe zi , vizită la medicul dentist în mod regulat si o dietă sănătoasă și echilibrată, care să includă multe fructe și legume.
Astfel, în perioada aprilie – august 2015, Zâmbește România va promova, printr-o aplicație specială de Facebook, acei români care aleg să-i inspire pe cei apropiați lor, să aibă o mai bună grijă de sănătatea lor orală. Un cântec dedicat, un cadou original, o lecție oferită la școală sau un joc pentru copii, orice inițiativă care poate fi implementată și dusă la bun final poate câștiga premii surpriză și un interviu pe canapeaua lui Măruță, la PRO TV.
Caravana Rabla pentru periuța ta de dinți rămâne în calendarul Zâmbește România pentru cel de-al treilea an, ajungând în perioada mai – iunie în orașele București, Constanța, Galați, Alba, Timișoara și Craiova, schimbând încă 10.000 de periuțe de dinți.
Luna iunie va fi în continuare dedicată copiilor, în special celor îngrijiți de Asociația Salvați Copiii. Astfel, 1% din valoarea vânzărilor de produse pentru igienă orală -Aquafresh®, Sensodyne® şi Parodontax® – va fi donat pentru tratamente stomatologice dedicate copiilor din familii nevoiașe, în zone defavorizate ale ţării.
Pe parcursul întregului an, vor continua programele care au consacrat campania Zâmbește România, care aduc informații și soluții pentru o mai bună sănătate orală si anume: Campania de educare în școli, în care 10.000 de copii vor afla regulile de igienă orală de la medici dentişti, Campania de educare în mediul rural, implementată în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România si Campania de consultații stomatologice gratuite, care anul trecut a fost oferită de o rețea națională de peste 1500 de medici dentiști.
Pe lângă activitățile educaționale, începând cu 20 martie 2015 și până la finalul anului, vor fi oferite consultații gratuite în cele peste 1.500 de cabinete stomatologice din întreaga țară înscrise în programul Zâmbește România. În plus, în acest an, o parte din cabinetele stomatologice din campanie vor oferi și detartraje gratuite.