Bike Works provoaca galatenii sa faca miscare

Gălăţenii sunt provocaţi să facă mişcare! Asociaţia Bike Works lansează această provocare, sub sloganul „I am the engine!”, care promovează mersul pe bicicletă dar şi turismul, sporturile montane, protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului, promovarea tineretului şi dezvoltarea societăţii civile. Membrii Bike Works îşi doresc ca asociaţia să reprezinte mai mult decât un simplu ONG, ci şi un grup de oameni activi care militează pentru implicarea activă în societate a persoanelor cuprinse de grijile de zi cu zi.
bw1
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – spunea Mahatma Ghandi. Chiar dacă uneori societatea ne face să credem că nu mai putem face nimic, totuşi stă doar în puterea noastră, a fiecăruia, să construim comunitatea pe care ne-o dorim cu toţii… totul este să vrem şi să încercăm! „, spune preşedintele Asociaţiei Bike Works, Silviu Negoiţă.
Pe parcursul acestui an, Asociaţia Bike Works are în agendă nu mai puţin de 15 activităţi, printre care şi: organizarea de ture cu bicicleta în jurul Galaţiului, sau chiar în ţară, la care pot participa toţi cei interesaţi, indiferent dacă sunt sau nu membrii asociaţiei; organizarea de competiţii pentru toţi bicicliştii (un concurs de mountainbike în Munţii Măcinului, „Măcin XC”, un concurs pentru orice tip de bicicletă desfăşurat pe faleza superioară denumit „Turul Falezei”, sau concursul de îndemânare pe bicicletă pentru copii intitulat „Micul Biciciclist”);  „Şcoala de biciclete” în care cei mici vor învăţa să meargă corect pe bicicletă; workshop-uri pe Faleză unde toţi cei interesaţi vor afla multe dintre „secretele” unei biciclete.
Anul trecut Asociaţia Bike Works s-a făcut remarcată prin proiectul „Omul REînverzeşte locul”, în cadrul căruia a fost ecologizată Păduricea de lângă stadionul Dunărea, un spaţiu în care membrii acesteia speră ca bicicliştii să se familiarizeze cu mersul pe teren accidentat.
Mai multe detalii despre proiectele în lucru ale asociaţiei pot fi obţinute accesând www.bikeworks.ro.  Oricine este interesat de demersurile Bike Works sau are în vedere un proiect propriu adecvat profilulului Asociaţiei se poate alătura acesteia. Informaţii mai puteţi afla vizitând forumul sau blogul Bike Works, precum şi evenimente şi ture pe profilul de Facebook www.facebook.com/BikeWorks.
Asociaţia poate fi contactată la adresa [email protected] sau la numărul de telefon 0740 296 757 (0740 bworks).

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

powerseo galati
0
prinGalati Adaugat de prinGalati

Power SEO Verified

PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola