ANSVSA anunţă derogări pentru intrarea pe teritoriul României a animalelor de companie din Ucraina

ansvsa anunta derogari

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă o derogare temporară a respectării unor condiţii de intrare a animalelor de companie din Ucraina pe teritoriul României.

„Din cauza condiţiilor excepţionale generate de situaţia din Ucraina pentru a evita eventualele dificultăţi cu refugiaţii care vin din această ţară cu animale de companie, vă informăm că, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 576/2013 cu privire la derogarea de la condiţiile prevăzute pentru circulaţia necomercială a animalelor de companie, România autorizează circulaţia necomercială pe teritoriul lor a animalelor de companie”, a transmis ANSVSA vineri, potrivit News.ro.

Instituţia precizează că prevederea se aplică animalelor care îndeplinesc condiţiile de introducere în UE (identificat, vaccinat, cu/sau fără titrul de anticorpi).

În ceea ce priveşte animalele care nu sunt identificate în mod corespunzător cu un microcip/tatuaj, nu sunt vaccinate împotriva rabiei sau vaccinarea nu mai este valabilă, persoana responsabilă va completa Formularul de localizare a animalului de companie, care poate fi descărcat de pe site-ul ANSVSA.

”Proprietarul animalului va putea îndeplini toate formalităţile şi procedurile după intrarea în România. Pentru facilitarea accesului refugiaţilor din Ucraina cu animale de companie, ANSVSA a transmis instrucţiuni în teritoriu şi la punctele de trecere a frontierei”, a mai transmis instituţia.

Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, mulţi dintre ei călătorind cu animalele de companie.

Citiți articolul original pe Hot News

Declinarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola