Organizaţia studenţească AIESEC Galaţi va desfăşura, în perioada 15-18 noiembrie, cea mai mare conferință de acest fel din orașul nostru: Imagine Leadership care va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor. „Scopul acestui eveniment este de a educa tinerii gălăţeni cu privire la noţiunea de leadership, de management şi de lucru în echipă. De asemenea, la conferinţă vor fi prezenţi mai mulţi lideri internaţionali, naţionali dar şi locali, precum Bruno Medicina, Augusto Minoja, Mircea Chira, Dan Schipor, Marius Ogrezeanu, dar şi manageri de la companiile BRD şi ING”, a explicat Adrian Radion, vicepreşedintele departamentului de Comunicare din cadrul AIESEC Galaţi. Astfel, pe tot parcursul a celor patru zile de conferinţă, invitaţii organizaţiei vor împărtăşi valori, idei şi aptitudinile pe care trebuie să le aibă un lider.
AIESEC Galati organizeaza conferinta Imagine Leadership
Altii au citit si...
Festivalul National al Cartii „AXIS LIBRI” 2012
In perioada 23 – 27 mai 2012, Biblioteca Judeteana „V.A. Urechia” Galati in parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, cu sprijinul Consiliului Judetului, Consiliului Local si Primariei Municipiului Galati, Universitatii „Dunarea de Jos”, Universitatii „Danubius”, Centrului Cultural „Dunarea de Jos”, Inspectoratului Scolar, Palatului Copiilor si in colaborare cu institutiile de cultura: Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul de Papusi „Gulliver”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Arta Vizuala, Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii, Casa de Cultura a Sindicatelor si Casa de Cultura a Studentilor organizeaza a IV-a editie a Festivalului National al Cartii „AXIS LIBRI” adresat iubitorilor de carte si lectura, atat cititori cat si creatori, editori si difuzori, pe care ii invita sa participe la un program generos prin diversitate şi calitate. Loc de desfasurare Evenimentul este dedicat tuturor varstelor si etniilor si va avea loc pe Aleea Domneasca (Zona „P”-urilor spre Elice), unde va fi realizat un complex expozitional cu minimum 30 de standuri mobile outdoor, cuprinzand produsele a cca 180 de edituri romanesti si straine. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail
Berea Mary-Jo, inlocuieste cu brio etnobotanicele
Mary-Jo berea cu marijuana in Romania si uite asa Galatiul din nou intra primul in fata cand vine vorba de promovarea produselor de senzatii tari. La fel ca etnobotanicele, asa si cu berea aceasta fantastica despre care se tot vorbeste si chiar recomanda in aceasta perioada. Mary-Jo este prima bere ce are in continut si marijuana care ajunge in Romania. Aceasta bautura provine din Cehia si cuprinde esenta de cinepa, planta inrudita cu marijuana. Motivul pentru care berea Mary-Jo a primit avizul de comercializare este pentru ca are un procentaj de 10 ori mai mic de substante halucinogene decat marijuana, adica 0,3% in comparatie cu 3%. Pentru moment aceasta bautura se comercializeaza doar in Galati, orasul de unde au pornit pentru prima data in Romania etnobotanicele, urmand sa fie distribuita in scurt timp si catre orase precum Buzau, Vrancea, Bucuresti si dupa in toata tara, la pretul de 13 RON sticla. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail
„Ceramica – de la tehnica la arta” @ Complexul Muzeal de Stiintele Naturii
Vineri, 21 iunie 2013, ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „CERAMICA – de la tehnică la artă”, realizată de artistul Oleg Fulga. Manifestarea, unică în lume, cuprinde aproximativ 60 de bijuterii miniatuarele executate manual din metaloceramică, reprezentând simboluri antice, flori sau animale. Oleg Fulga, originar din Republica Moldova, a devenit cetăţean român în 1998, este stabilit la Galaţi şi practică meseria de tehnician dentar din 1995. Vizitatorii vor fi surprinşi să vadă în cadrul expoziţiei aceste bijuterii inedite, confecţionate cu multă atenţie şi îndemânare. Practic, titlul expoziţiei exprimă şi povestea acesteia: un tehnician dentar, pasionat de frumos, a reuşit să creeze artă folosindu-se de meseria lui tehnică şi precisă. Am discutat cu Oleg şi am aflat de ce exponatele sale sunt unice. În primul rând modalitatea de confecţionare este una foarte specială. Se realizează în creion schiţa viitoarei lucrări. Urmează modelarea machetei din cearǎ pentru viitoarea piesă . Picurarea cerii alternează cu modelajul prin sculptare din aproape în aproape , astfel ca, în final, ansamblul lucrării să fie neted şi să redea arhitectura schiţei. Macheta din cearǎ este montatǎ într-un conformator metalic. Pe pereţii conformatorului se va aplica hârtie […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail

Rodica Popescu Bitănescu vine la Galaţi, pe 24 martie, cu spectacolul „Triunghiul femeilor”
Gălăţenii care doresc piese de actualitate, în care să se recunoască, să se bucure de calităţi şi să râdă de defecte, sunt invitaţi la Teatrul Dramatic Fani Tardinni, pe 24 martie, începând cu ora 19.00, la comedia „Triunghiul femeilor”, scrisă şi regizată Rodica Popescu-Bitănescu. În această piesă se ating mai multe probleme cu care se confruntă societatea românească actuală, situaţii în care românul face ce ştie mai bine, râde, face haz de necaz. Comedia prezintă trei doamne elegante şi misterioase care au o întâlnire enigmatică, într-un salon ciudat, la ora şapte. Nu ştiu unde se află, de cine sunt aşteptate şi care şapte, dimineaţa sau seara. Toate trei. Şi când se întâlnesc trei femei, bănuiţi ce urmează: intrigi, minciuni, adevăruri, discuţii pro şi contra. Odată ajunse la locul întâlnirii, femeile încep să povestească, să genereze intrigi, să spună minciuni, dar şi adevăruri dureroase. Toată povestea este construită pe replici spumoase, uneori vulgare, care îl fac pe spectator să râdă, dar şi să îşi pună semne de întrebare. Decorul va fi foarte simplu: trei scaune, un cuier, o măsuţă, un covor şi câteva măşti. Regizoarea spectacolului a pus accent pe idei, pe mentalitatea oamenilor, pe frământările lor, pe replici care rămân […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail

Povestea concertului de la Galați #InconjurulLumii
Pe 20 martie, cand #InconjurulLmii, turneul acustic al al trupei Vunk, a ajuns in orasul de pe malul Dunarii, la Galați, Cornel Ilie a facut un puzzle alaturi de o fana de 6 ani! Una dintre cele mai frumoase seri din turneul acustic #InconjurulLumii – astfel a fost concertul Vunk de la Galati, unde totul s-a imbinat astfel incat spectacolul a creat clipe magice pentru toata lumea. Legatura dintre artistii de pe scena si publicul din fata ei, impresionanta cladire a Teatrului Dramatic – una dintre cele mai frumoase din tara – si povestile din spatele cantecelor i-au facut pe membrii trupei Vunk sa-si doreasca sa prelungeasca popasul pe care #InconjurulLumii l-a facut la Galati. O recunoaste si Cornel Ilie, liderul trupei, pe blogul sau (www.cornelilie.ro): “Incep sa vorbesc mai mult, dintr-o incercare involuntara de a lungi concertul, de a amana momentul cand va trebui sa spunem „Multumim, Galati, ati fost senzationali!”. Galateanca Alexandra Crisan, finalista de la X Factor care a cantat alaturi de Vunk in acest turneu, le-a spus acestora multe povesti despre orasul de pe malul Dunarii, dar si despre scena Teatrului Dramatic unde urmau sa concerteze. Cornel Ilie insa a tinut sa nu vada sala pana […] Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail

NARCOTANGO în turneu în România ajunge pe 30 august in Galati
Celebra trupă argentiniană NARCOTANGO aduce pătimaşul tango în patru oraşe din România! În perioada 30 august – 6 septembrie cei patru muzicieni nominalizaţi de mai multe ori la premiile Latin Grammy, și câștigători ai premiului Gardel, vor susţine 4 showuri incendiare, după următorul program: 30 august – GALAŢI Casa de Cultură a Sindicatelor 1 septembrie – IAŞI Casa de Cultură a Sindicatelor 4 septembrie - SIBIU Casa de Cultură a Sindicatelor 6 septembrie - BUCUREŞTI Teatrul de pe Lipscani Turneul NARCOTANGO din România este realizat de Mixupmedia și se va desfăşura sub semnătura şi conceptul coregrafei Vanda Ştefănescu. Prin viziunea acesteia: “muzica şi dansul vor avea o legatură mai strânsă, reușind să îmbine senzualitatea tangoului argentinian cu unicitatea dansului contemporan, întrun spectacol de o complexitate fascinantă”. Pentru un plus de savoare concertul va fi presărat cu momente unice de dans, şi va fi potenţat de efecte puternice de lumini și proiecții, ce vor crea o atmosferă şi experienţă unică. Biletele se pot achizitiona pe Bilet.Ro, agentiile TUI și la casele de bilete ale sălilor de spectacol. Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail Similare Partajează asta:TwitterFacebookLinkedInPinterestWhatsAppEmail