350 de ani de la moartea lui Blaise Pascal

“Fericirea nu-i nici în afara noastră, nici în noi, ci în Dumnezeu, fie că-i din afară, fie că-i din noi” – Blaise Pascal, Cugetări
Astăzi se împlinesc 350 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui matematician, fizician şi filosof francez Blaise Pascal. Figură marcantă a filosofiei franceze şi un important om de ştiinţă, Pascal devine foarte pasionat de religie şi în ultima parte a vieţii îşi canalizează toată energia pentru a-l elogia pe Dumnezeu în scrierile sale.
Blaise Pascal s-a născut pe data de 19 iunie 1623, la Clermont, în Franţa. De mic, Pascal dovedeşte înclinaţii spre matematică şi la vârsta de doar 12 ani calculează că suma unghiurilor dintr-un tringhi este de 180 de grade. Şase ani mai târziu, Pascal construieşte prima maşină de calculat. Apoi, starea sa de sănătate de înrăutăţeşte brusc iar la vârsta de 24 de ani suferă de o paralizie parţială. Chiar şi aşa însă, Pascal face noi descoperiri în matematică, precum Teoria Probabilităţilor sau Triunghiul lui Pascal.
Începând cu vârsta de 27 de ani devine pasionat de religie şi începe să studieze temeinic creştinismul. Cu timpul însă se îndepărtează de Dumnezeu, pentru ca, în ultimii ani ai vieţii, să îl redescopere. În 1654, în urma unei revelaţii, Blaise Pascal abandonează cercetările din domeniul matematicii şi se axează doar pe studiul filosofiei şi al religiei.
Pascal nu a lăsat în urma sa foarte multe scrieri, însă, deşi relativ puţine, operele sale sunt de o importanţă colosală. Printre acestea amintim: „Despre spiritul geometric”, „Despre arta persuasiunii”, „Noi experimente cu vidul”, „Cugetări”.
Blaise Pascal avea să se stingă din viaţă pe 19 august 1662, în urma unei boli de stomac, la vârsta de doar 39 de ani. Pascal a rămas însă viu în conştiinţa multor oameni, chiar şi astăzi, când se împlinesc 350 de ani de la moartea sa.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

powerseo galati
0
prinGalati Adaugat de prinGalati

Power SEO Verified

PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola