post-title 15 ani de la moartea ”Prinţesei inimilor”

15 ani de la moartea ”Prinţesei inimilor”

15 ani de la moartea ”Prinţesei inimilor”

În urmă cu 15 ani poporul britanic primea o veste şocantă: prinţesa Diana a murit la Paris, într-un accident de maşină. Imediat la porţile palatului Buckingham a avut loc cel mai impresionant pelerinaj: sute de mii de oameni au depus flori şi candele aprinse în memoria celei care şi astăzi i se spune ”prinţesa inimilor”.
”Nunta secolului”
Născută în 1961 la Park House, tânăra educatoare Diana Frances Spencer se căsătorea la doar 20 de ani cu Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii. Devenea astfel Prinţesă de Wales, într-o ceremonie ţinută la Catedrala Sf. Paul, nunta fiind urmărită de un număr record de telespectatori la vremea aceea: 750 de milioane.
Diana nu reuşeşte să-şi salveze căsnicia
Peste trei ani, prinţesa Diana avea deja doi copii: William şi Henry. Având libertate în ceea ce priveşte creşterea lor, dânsa a ales şcoala şi modul în care cei doi băieţi să fie educaţi.
Viaţa celei mai iubite prinţese a luat apoi o turnură tristă, neînţelegerile dintre ea şi Charles ducând la despărţire în anul 1992. Urmează o perioadă de luptă cu depresia şi cu regretul pentru o căsnicie ratată.  La fel, în următorii ani a existat un ”război rece” între Diana si casa regală, până la 28 august 1996, când este finalizat divorţul.Diana a rămas singură, şi în continuare nu a avut noroc în dragoste. Au existat câteva relaţii nereuşite şi probabil că a regretat faptul că n-a luptat pentru căsnicia ei, pentru familia ei.
Activitate socială de excepţie
Şi-a continuat viaţa muncind pentru Crucea Roşie, având numeroase activităţi filantropice şi umanitare. Lupta împotriva SIDA şi minelor terestre sunt reprezentative în ceea ce priveşte acţiunile sociale ale prinţesei încununate cu success.
Presa: mărire şi decădere
A murit ca o victimă a hăituirii paparazzilor care o urmăreau s-o fotografieze. În încercarea de a scăpa de ei, şoferul maşinii în care se afla prinţesa Diana a apăsat mai tare pedala de acceleraţie. Totul s-a terminat când maşina s-a izbit de un pilon, sub podul Alma din Paris.
”Prinţesa poporului”
 Se ştie că prinţesele sunt iubite de popor, că ele sunt mai apropiate de oamenii simpli. Aşa a fost şi în cazul Dianei, care a caştigat pentru totdeauna inimile britanicilor. I se spunea şi ”prinţesa poporului”, căci arăta o afecţiune deosebită faţă de toţi englezii. Până astăzi, prinţesa Diana este preferata britanicilor.

Altii au citit si...